ISTORIA ORASULUI SIGHIȘOARA

Sighișoara ”Perla Transilvaniei” de odinioară, considerată și astăzi a fi ”cea mai frumoasă cetate locuită din Europa”, își înalță turnurile semețe pe colina care domină cel mai important defileu de pe cursul mijlociu al Târnavei Mari.

ISTORIA ECONOMICĂ ȘI POLITICĂ

Întemeiată după tradiție în 1191, dar menționată documentar în 1280 sum numele de Castrum Sex și mai apoi cu termenul german Schespurch (1298), Sighișoara este opera constructivă a coloniștilor germani (sașii) aduși în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII d. Hr.
Dar istoria acestor meleaguri are rădăcini mult mai îndepărtate în timp. În imediata apropiere a orașului, pe Dealul Turcului (Wietenberg) exista urmele unei vechi așezări din epoca bronzului, dublată ulterior de cea mai puternică fortificație dacică de pe cursul mijlociu al râului Târnava Mare.

Nu departe de Dealul Turcului, pe platoul Podmoale, se află urmele unei fortificații romane (castrum), care păzea vechiul drum roman de-a lungul Târnavei Mari, și tot din perioada romană datează necropola de la Pârâul Hotarului, de unde provin cele mai vechi inscripții funerare cu texte în limba latină din zona noastră.
Din perioada migrațiilor există așezările de la Dealul Viilor și Valea Albeștiului, cu mai multe orizonturi de cultură materială, și cu descoperiri remarcabile și absolut inedite pentru istoria Transilvaniei. Ele oferă tabloul unei locuiri aproape neîntrerupte pe tot parcursul acelor veacuri întunecate. 

Fiind situată la intersecția a două importante artere comerciale medievale, Sighișoara s-a dezvoltat relativ repede. În 1337, așezarea devenise capitala ”Scaunului Sighișoara”, iar in 1367, căpătase rangul de ”Civitas” (cetate, oraș). Locuitorii Orașului medieval au fost de la început meseriași organizați în asociații (bresle).
Deși cea mai veche mențiune a unor bresle la Sighișoara datează din 1376, documentar, cele mai multe bresle și branșe sunt precizate după anul 1400: cizmarii (1411), butnarii (1468), lăcătușii (1471)m strungarii în lemn (1473), fierarii (1478), blănarii (1479), țesătorii de pânză (1486), mănusarii (1488), pictorii (1489), rotarii (1490), aurarii (1503), croitorii (1517), etc. Se apreciază că în secolele XVI – XVII a existat la Sighișoara un numar de cel puțin 15 bresle cu 20 branșe.

Localitățile mai importante din Transilvania aveau dreptul la târguri săptămânale. La Sighișoara târgul era miercurea, singura zi în care populația din sate avea dreptul de a intra în oraș. La porțile Cetății stăteau halebardierii și existau inscripții care atenționau asupra corectitudinii.
Furtul, înșelătoria, greutățile false, vinderea de produse slabe calitativ, erau pedepsite pe loc. Vinovații erau închiși sau puși să călătorească ”măgarul de lemn”, cu două greutăți mari legate de picioare. În 1449, s-a aprobat de către rege dreptul al un mare târg anual pentru ziua de 1 noiembrie. 

În 1608 s-au aprobat două târguri anuale. Iar în 1867, Sighișoara avea dreptul la trei târguri anuale, la care participa majoritatea orașelor din zonă. Meșterii locali participau, la rândul lor, la 135 iarmaroace transilvănene. Meșterii breslași din Sighișoara au deținut un timp importante poziții politice. Dintre ei se alegeau primarii, juzii regali consilierii sau judecătorii de Scaun.
Concomitent, meșterii erau și proprietarii de animale și pământuri, acestea din urma fiind administrate de așa numiții ”maieri!, majoritatea români, stabiliți în actualul cartier Cornești. 

Până la sfârșitul secolului XIX, în fiecare dimineață pleca din Cetate, prin poarta din spate (Torle) o turmă de vite și de porci la păscut. Așadar, atmosfera medievală și vechea ordine a breslelor bazată pe cinste și calitate s-a menținut la Sighișoara până târziu. Pe la mijlocului sexolului XIX mai erau 628 de meșteri din diverse bresle.
După 1875 apar primele corporații și apoi fabricile, cu care vechile bresle nu au mai putut concura, și au ieșit treptat din istorie.
Dar breslele nu au avut numai rosturi economice. Ele au construit sistemul de fortificații al orașului (turnurile și zidurile), au construit și întreținut biserici, școli, spitale, azile.

Datorită privilegiilor și libertăților speciale de care s-au bucurat sașii încă de la instalarea lor în Transilvania, pe tot parcursul evului mediu, orașele săsești organizate în așa numita ”Universitas Saxonum” au avut un statut cvasi-independent, specific acelor mici ”republici” medievale, avand juristicție proprie, fiind supuse numai autorității centrale regale.
Dar, deși s-au înconjurat cu ziduri și bastioane puternice, aceste orașe nu au fost scutite de vicisitudinile istoriei de la Porțile Orientului. Marea invazie mongolă din secolul XIII și incursiunile periodice ale turcilor otomani de după anul 1400, au afectat și așezările săsești fortificate în cursul primelor două secole ale istoriei lor transilvănene.

În cadrul eforturilor de combatere a incursiunilor turcești s-au stabilit de timpuriu legătrui politice și economice cu Țara Românească și Moldova. Prezența principelui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) la Sighișoara, cu intermitențe între anii 1431 – 1436, în calitate de oaspete al Cetății, poate fi interpretată ca un episod din lupta comună antiotomană din secolul al XV-lea.
Principele era membru al Ordinul Dragonului (organizație antiotomană) și fusese încoronat ca domn al Țării Românești în 1431, la Nurnberg, de către Sigismund de Luxemburg, împărat al Germaniei și rege al Ungariei. Între 1431 – 1436, Vlad Dracul si-a organizat un corp expediționar cu care a trecut munții și a ocupat tronul Țării Românești în toamna lui 1436.  

La Sighișoara într-unul din altelierele breslei aurarilor au fost bătute monede cu însemnele sale: vulturul cruciat și dragonul, astăzi rarități numismatice.
După catastrofa de la Mohacs (1526), turcii transformă Ungaria în pașalâc, iar Transilvania devine principat autonom (1540) sub suzeranitate otomană.
Pentru locuitorii Sighișoarei perioada cea mai grea a fost între anii 1601-1676, aproape un secol încărcat de războaie, jafuri, molime și incendii. În cadrul evenimentelor tulburi de după uciderea lui Mihai Viteazul pe câmpul de la Turda, orașul este ocupat în mau multe rânduri de mercenarii lui Basta și apoi de trupe secuiești. În 1601, o armată secuiască reușește să pătrundă prin trădare în Cetate profitând de lipsa primarului, care plecase la Mediaș.

Secuii au alungat locuitorii, au schimbat temporar numele orașului (Nemesvar), au consumat tot vinul contelui Haller și toate proviziile, din Biserica din Deal au luat cei 12 apostoli de argint în mărime naturală și au părăsit localitatea în iulie 1602, lăsând în urmă o pagubă de 500 mii de guldeni.
Zece ani mai târziu, în 1612, a avut loc o altă încercare de ocupare a Cetății. Un căpitan al principelui G. Bathory, împreună cu 600 de ”haiduci” și-au făcut tabără lângă Sighișoara cu intenția de a intra in Cetate prin vicleșug. Dar, de data aceasta toți cetățenii înarmați s-au aflat la datorie și ”haiducii” au renunțat și-au plecat.

Între 1661 – 1662, în Orașul de Jos a staționat o oaste turcească condusă de Ali Pașa si apoi de Kuciuk Pașa, care l-a învins pe principele I. Kemeny în bătălia de la Seleușul Mare (1662) în apropiere de Sighișoara.
Tot în acest secol, s-au abatut asupra orașului o serie de calamități naturale, molime și incendii. Cutremure de pământ au fost în 1559, 1604, 1648, 1651, 1684, 1701, 1738. În 1603, o epidemie de ciumă a ucis 2000 de cetățeni, iar în 1647, au fost secerați alți 1796 de locuitori. Însă evenimentul cel mai dramatic din istoria orașului rămâne incendiul din 30 aprilie 1676.

Informațiile cu privire la acest incendiu se află în ”cartea breslelor croitorilor”. În cateva ore, datorită unui vânt puternic, au ars 624 de gospodării si 120 de curți de maieri cu grădini cu tot, incendiul cuprinzând Oralul de Jos, Cetatea și toate împrejurimile.
Pagubele au fost uriașe și mulți locuitori au avut intenția de a părăsi definitiv localitatea. Ziua de 31 aprilie a devenit în evul mediu zi de rugăciune la Sighișoara. Au ars majoritatea caselor de lemn din Cetate și din Orașul de Jos, Biserica Mănăstirii și majoritatea turnurilor Cetății. Numai Biserica din Deal și 5 turnuri au scăpat. Actuala înfățișare a Cetății se datorează efortului de reconstrucție survenit dupa marele incendiu, cand toate casele au reconstruite din piatră și cărămidă, s-a modificat structura stradală a întregii Cetăți, s-a schimbat acoperișul Turnului cu Ceas, dându-i-se actuala înfățișare.

Sfârșitul secolului al XVII-lea a marcat o nouă modificare în echilibru politic central european. După asediul Vinenei (1683), Imperiul Otoman de cade vertiginos, turcii se retrag din Ungaria, iar Transilvania intră sub stăpânire austriacă, începând cu 1688. Răscoala anti austriacă, izbugnită imediat după anul 1700 sub conducerea lui Fr. Rakoczy, asa numita răscoală a ”curuților” (a cruciaților), îi găsește pe locuitorii Cetății Sighișoara de partea austriecilor. Curuți asedează în mai multe rânduri Cetatea (1704 – 1706), incendind acoperișul Bisericii Din Deal, distrugând vechile clopote aruncând in aer Bastionul Castaldo, cheia sistemului defensiv al Cetăți. În 1709 se mai înregistrează o teribilă ciumă care ucide 4000 de locuitori, două incendii grave (1736, 1788) și o inundație catastrofală (1771)

Bătălia de pe câmpul de la Albești (31 iulie 1849) este ultimul eveniment notabil din trecutul medieval al orașului. Trupele revoluționare maghiare, conduse de Gen. J. Bem, au fost zdrobite de trupele rusești conduse de Gen. Luders. În bătălie a disparut marele poet Petofi Sandor. De cealalaltă parte, ruși l-au pierdut pe Gen. Sacriatin. Pe locul unde a căzut generalul rus a fost ridicat mai tarziu ”Monumentul Scariatin” un leu adormit așezat pe un soculu masiv de piatră cu plăci de bronz inscriptionate în jur. În apropiere de locul bătăliei, în Albești s-a ridicat deasemenea un monument simbolic, un vultur de bronz purtând o sabie în cioc, alături de un mic muzeu închinat evenimentului.

În continuare istoria orașului s-a derulat lent, urmând o perioada constructivă și pașnică, în care s-au produs importante modificări arhitecturale. În 1862 a fost mutată albia pârâului Șaes, care în trecut traversa centrul Orașului de Jos. În 1977, vechea Biserică a Spitalului a fost transformată în Școala evanghelică de fete. În 1886 a început demolarea clădirilor Mănăstirii Dominicane și a Turnului Dogarilor, pe locul cărora s-a construit actualul Palat Administrativ din Cetate. În 1894 se demolează Turnul Lăcătușilor și vechea bisericuță a maicilor franciscane, pe locul cărora a fost construită actuală Biserică Catolică.

În 1876, Sighișoara devine capitală de comitat (Comitatul Târnava Mare). În 1873 se dă în folosință linia ferată Brașov – Sighișoara – Arad și orașul este racordat la rețeaua internațională de căi ferate. În 1898 se deschide circulația pe linia cu ecartament îngust Sighișoara – Agnita și începe să circule trenulețul. Trenulețul acesta, care era un element pitoresc al orașului, deservit de 3 mici locomotive cu aburi pe care șighișoreni de atunci, renumiți pentru umorul lor le botezaseră cu trei nume celebre: Luther, Schiller și Gallilei, pornea de la gară, trecea Târnava Mare peste Podul Mamut (1874) și apoi traversa tot centrul Orașului de Jos îndreptânduse pe Valea Șaeșului către Agnita.

Strada Manastirii

Turnul Croitorilor

Casa Cu Cerb

Turnul Cizmarilor

Biserica din Deal

ARHITECTURA CETĂȚII
ARHITECTURA MILITARĂ

Așa cum se păstrează astăzi, arhitectura Sighișoarei este dominată de Renaștere si Baroc, fiind expresia unui efort constructiv survenit relativ târziu, în sec. XVI – XVIII, în special după marele incendiu de la 1676. Din vechea arhitectură gotică rurală au rămas numai cele două biserici importante ale Cetăți: Biserica din Deal și Biserica Mănăstirii.
În ciuda construcților din sec. XIX-lea, care au modificat parțial arhitectura medievală, Cetatea Sighișoara continuă să rămână ”cel mai frumos și cel mai bine păstrat ansamblu de arhitectură medievală din centrul si sud estul europei”.

Începând cu secolul al XIV-lea, pe măsura dezvoltării economice și a creșterii numărului de locuitori, s-a trecut la amenajarea unui sistem defensiv. Au existat mai multe faze în evoluția acestui sistem. În afara cetații de refugiu construită în secolul XIII, pe vârful Dealului Școlii s-a realizat o primă incintă care proteja așezarea de pe platoul inferior al Dealului Cetății, acolo unde se află astăzi cele mai vechi monumente și principalele instituți ale orașului. Sistemul defensiv, care s-a exitins ulterior cuprinzând tot Dealul Cetății, era compus dintr-un zid lung de 930m, 14 turnui de apărare și 5 bastioane de artilerie. Din el se mai păstrează până astazi 9 turnuri, 2 bastioane și o parte din zidul de incintă.

1. Turnul cu Ceas.
Este turnul care protejează poarta principală a Cetății, fiind în același timp unul din marile monumente ale Transilvaniei, simbol al orașului Sighișoara și expresie a orgoliului constructiv al sighișorenilor, care se numeau pe ei însiși ”cei aspri”, ”cei duri”. În forma actuală se prezintă ca o prismă dreptunghiulară cu ziduri masive (2,35m grosime la baza) cu 4 niveluri si un balcon, având un acoperis în stil baroc. În total, împreună cu acoperișul Turnul cu Ceas măsoară 64m înălțime. Acoperisul turnului este opera celor doi meșteri peregrini Veit Gruber din Tirol și Filip Bonge din Salzburg, care împreună cu dulgerul Valentin l-au refăcut în anul 1677, după marele incendiu. Ultima restaurare generală a turnului a avut loc în 1894 când s-au așezat țigle multicolore smălțuite, s-au pus noi documente în marele glob aurit din vârf, s-au pictat inscripția și cele două embleme și s-au demolat mai multe construcții adiacente aflate în spațiul dintre turn și Biserica Mănăstiri.

Cele patru turnulețe de la baza acoperisului simbolizează autonomia judiciară a orașului. Până în 1556 la primul etaj al turnului a fost sediul Primăriei Orașului. În trecut intrarea în turn se realiza pe o scară mobilă, care ducea până la o mică galerie situată la primul etaj, pe exterior, deasupra bolților intrării. Această intrare îngustă a fost astupată după ce s-a astupat și fereastra care dădea spre Cetate din camera primăriei. Poarta de intrate de sub turn era formată inițial din două ganguri boltite, unul pentru pietoni și unul pentru căruțe, protejate de grilaje de fier și porși ferecate. Gangul pentru pietoni a fost zidit și transformat în inchisoare și cameră de tortură pentru condamnații la moarte din evul mediu.

Ceasul si Figurinele.
Prima mențiune documentară a ceasului din turn este din anul 1648, când meșterul ceasornicar J. Kirchel din Konigsberg repară și modernizează vechiul ceas de atunci. Figurinele vechi cu simboluri aduse și meșterul Kirchel, au ars in 1676, dar același meșter a refăcut totul. Actualul mecanism a fost cumpărat din Elveția în 196 și modernizat cu motor electric în 1964 de meșterii Konrad, tatăl și fiul. Printr-o inovașie a lor ceasul reușește să mai functioneze încă trei ore după întreruperea curentului electric. În exterior ceasul este dotat cu două cadrane uriașe (2,4m diametru) pe fiecare fațadă a turnului și figurinele instalate în nise. 

Înspre Cetate există Zeișa Păci cu ramură de maslini, dublată de toboșarul care bate sferturile și orele în toba de bronz, Zeița Dreptăți cu balanță, Zeița Justiției cu spadă și cei doi îngerași, care reprezintă Ziua și Noaptea. În trecut dreptatea și justiția își mișcau capetele din minut în minut. Înspre Orașul de Jos există Călăul, care purta în trecut o secure și cel de-al doilea toboșar, iar in mijloc instalația rotativă cu zilele săptămâni, păpuși din lemn pictat, reprezentând divinități din panteonul greco-roman și german, purtând pe cap simboluri din alchimia medievală. Instalația se miscă la orele 24, aducând la mica fereastră dinspre Orașul de Jos, figurina specifică zilei care începe. Turnul cu Ceas a fost în muzeu din anul 1898.

2. Turnul Tăbăcarilor
Următorul turn de pe latura de sud-est a Cetății este micul turn al tăbăcarilor, o prismă de plan pătrat de dimensiuni reduse, prevăzută cu mici găiri de tragere și cu un acoperiș într-o singură apă. Forma sa simplă îl recomandă ca unul din cele mai vechi turnuri, păstrate probabil din primul sistem de fortificații al orașului. Acestui turn i s-a alipit în 1631 Turnul Bărbierilor, mutat din zona în care se află acum Turnul Fierarilor. Ulterior, acest turn a fost demolat. 

3. Turnul cositorarilor
Situat la mică distanță de Turnul Tăbăcarilor, spre sud, acest turn are arhitectura cea mai expresivă. Înalt de 25m, are baza pătrată, partea mediană pentagonală, partea superioară octogonală, iar acoperișul hexagonal. Este prevăzut cu interesante guri de tragere pentru arhebuze. În fața lui se află un frumos bastion de artilerie, construit în jurul anului 1583. Între Turnul Tăbăcarilor și s-a reconstruit, în 1960, o interesantă galerie de tragere pentru pușcași, singura de acest fel din Cetate. Pe tencuiala Turnului Cositorarilor se mai pot vedea și astăzi urmele proiectilelor din trecutele asedii. 

4. Turnul Aurarilor
După ce urcă panta abruptă spre clădirea Liceului, zidul de incintă ajunge pe platoul superior al Dealului Școlii unde în colțul de sud-vest, se aflau odinioară Turnul Aurarilor și Bastionul Castaldo (1551). Turnul trebuie să fi fost unul din cele mai puternice, pe măsura breslei. Se spune că partea lui superioară fusese, în vechime, ornamentată cu foiță de aur. Împreună cu Bastionul Castaldo, acest turn controla locul cel mai vulnerabil al Cetății. În 1706, curuții au aruncat în aer bastionul și o parte din ziduri. În 1809 turnul a fost lovit de trăznet și a ars. În 1863 a fost parțial demolat și transformat în sală de gimnastică, iar din 1935 a devenit capelă mortuară. 

5. Turnul Frângherilor
În colțul de nord-vest al platoului de sus se află unul din cele mai vechi turnuri, care a facut parte, probabil, din vechea fortificație de refugiu, construită în secolul al XIII-lea. În epoca modernă a fost transformată în locuința paznicului cimitirului. 

6. Turnul Măcelarilor
Porțiunea de zid care coboară panta cuprinsă între Turnul Frângherilor și Turnul Măcelarilor, s-a păstrat intactă pe toată înălțimea sa în așa fel încât pot fi ”citite” fazele de construcție. Zidul a avut inițial 4-5m și a fost prevăzut cu creneluri pentru tragere cu arcul. În secolul XVI aceste creneluri au fost astupate și zidul a fost înălțat cu încă 3-4 metri și prevăzut cu guri de tragere înguste pentru arme de foc. În secolul XVII, pe unele porțiuni, zidul a mai fost înălțat cu 1 metru și s-a construit o nouă galerie de tragere. Turnul Măcelarilor datează probabil din secolul al XV-lea și a fost construit pe un plan octogonal și ulterior supraînălțat pe un plan hexagonal. Tot atunci s-a construit și micul bastion de artilerie aflat în fața sa. 

7. Turnul Cojocarilor.
De dimensiuni mult mai modeste, de plan pătrat, cu acoperiș piramidal de țiglă, datează foarte probabil din secolul XIV. Între Turnul Măcelarilor și Turnul Cojocarilor se află mica poartă numită ”Torle”.

8. Turnul Țesătorilor.
Demolat în 1858, materialul său a fost folosit la pavarea Cetății. Multă vreme acest turn a fost folosit ca închisoare militară. 

9. Turnul Croitorilor.
Una din cele mai puternice bresle ale Sighișoarei a construit turnul care protejează cea de-a doua poartă de intrare în Cetate. Turnul este parcurs de două ganguri boldite prevăzute în trecutul cu grilaje de fier (herse) și porți de stejar ferecate. Inițial trebuie sa fi fost mult mai înalt dar, în timpul incendiului din 1676, depozitul de pulbere al orașului aflat la etajele superioare a facut explozie distrugând turnul.  

10. Turnul Cizmarilor.
Aflat în extremitatea de nord-vest a dealului Cetății, acest turn pare să fie construit mai târziu pe locul unuia mai vechi. Menționat în 1521, refăcut în 1650, modificat în manieră barocă în 1681, el a fost prevăzut cu bastion de artilerie pe latura de nord-ets.

11. Turnul Lăcătușilor
Din fotografiile care s-au păstrat reise ca acest turn era construit pe un plan romboidal și proteja vechea bisericuță franciscană. A fost demolat în 1894, cand s-a construit actuala Biserică Catolică. 

12. Turnul Dogarilor.
Demolat în 1886 pentru a face loc actualului Palat Administrativ, acest turn pare să fi fost printre cele mai vechi. Informațiile păstrate despre el îngăduie o datare mai timpurie, el fiind, probabil, un vechi turn-locuință cu elemente stilistice romantice, databile în secolul XIII.

13. Turnul Fierarilor.
Construit în 1631 de primarul M. Eisenburgher pentru a înlocui vechiul Turn al Bărbierilor, demolat în aceșasi an, este o construcție masivă de plan dreptunghiular adosat zidului de incintă. El este un turn de flancare, care protejează concomitent chorul Bisericii Mănăstirii în caz de asediu. 

Strada Manastirii

Turnul Croitorilor

Casa Cu Cerb

Turnul Cizmarilor

Biserica din Deal

ARHITECTURA ECLEZIASTICĂ

Arhitectura religioasă a fost la fel de importantă ca și arhitectura militară. Nu întâmplător pe vechea stemă a orașului Sighișoara exista deviza: ”Nomen Domini turris fortissimo” (”Numele Domnului este cel mai mare turn”). La Sighișoara în cursul secolelor XIV – XVIII au existat 9 biserici, capele și mănăstiri funcționale, la un număr de 4000 de locuitori în medie. Dintre acestea s-au păstrat până astăzi numai trei: Biserica Mănăstirii, Biserica din Deal și Biserica zisă a ”leproșilor”.

Biserica Mănăstirii Dominicane.
Menționată documentar într-o indulgență a papei Bonifaciu al VIII-lea în 1298, biserica este pusă sub protecția Sf. Marii. Forma actuală este rezultatul unor amplificări și modificări survenite între anii 1484 – 1677. Forma definitivă a căpătat-o după marele incendiu din 1676. Biserica aparține categoriei ”hală gotică”, cu trei nave egale și cu un chor dreptunghiular, cu absidă poligonală. Din 1556, după alungarea călugărilor dominicani și trecerea sașilor la lutheranism, a devenit biserica principală a Cetății și a rămas până astăzi. În interioru se păstrează un frumos altar baroc realizat în 1680 de doi artiști peregrini (care au realizat și orga din balconul vestic), o cristelniță de bronz turnată la 1440 și 35 de covoare orientale de mici dimensiuni.

Biserica din Deal.
Prin poziția dominantă și prin aspectul masiv, este cel mai important monument religios din zonă. Construcția acestei biserici începe la mijlocului secolului al XIV-lea (1345) și continuă cu intermitențe până la 1525. Biserica suprapune și înglobează cele două construcții mai vechi de pe platoul superior al dealului: o capelă romanică și un donjon patrulater databile la mijlocul secolului 13. Pusă sub patronajul Sf. Nicolae, a avut o primă fază de construcție între 1345 – 1400. În 1429 începe a doua fază care durează până în 1525. Biserica a fost pictată întegral în interior și parțial în exterior. În 1776 s-a deciz să se distrugă pictura veche cu condiția de a se realiza copii exacte pe pergament. Din păcate aceste copii sunt astăzi pierdute. 

În interior s-au păstrat piese rare de sculptură și pictură religioasă. Un frumos tabernacol gotic din piatră cu decor traforat, amvonul sculptat și un veci aghiazmator dun piatră folosit drept cristelniță, toate din secolul al XV-lea. Din secolul al XIV datează altarul poliptic al Sf. Martin și stranele de lemn sculptate de mesterul J. Reychmut. Din secolul al XVII-lea datează cei patru evanghelisti sculptați în lemn în mărime naturală, care i-au înlocuit pe cei 12 apostoli din tablă de argit. Interesante sunt și sculpturile funerare realizate de Elias Nicolai, cel mai mare sculptor al barocului transilvanean, aflate în interiorul bisericii.

Biserica Leprosilor.
Biserica fostului spital de leproși din cartierul Siechhoff este menționată prima oara în 1570. Judecând după proporții biserica trebuie să fie mult mai veche, având caracteristicile unei biserici de comunitate din secolul XV. Așa cum arată astăzi, este rezultatul reparațiilor efectuate în sec. XVII, dar în ciuda transformărilor și a păstrat dimensiunile inițiale reduse, fiind alcătuită dintr-o navă întărită cu contra fotruiri masive la exterior și o absidă poligonală spre răsărit. Bisericuța prezină un element unic în Transilvania, un amvon de piatră exterior aplicat pe fațada vestică din care preotul predica leproșior optiți de lege să intre în biserici.

Biseria Ortodoxă din Cornești.
Este prima biserică de zid din zona Târnavelor. Trebuie amintit că începând din sec. XIV, români ortodoxi nu au avut dreptul de a construi biserici de piatră. Bisericuța din Cornești cu elemente de arhitectură gotică a fost ridicată între 1788 – 1808 pe locul unei biserici de lemn mai vechi.
Restaurantu Steaua. Strada 1 Decembrie nr. 12. Clădirea Hotelului Restaurant Steaua datează din sec. XVII – XIX, a fost deschis în 1912. Fațada restaurată în stilul specific sfârșitului de sec. XIX (stilul nou) conferă clădirii valoare de monument istoric. 

Strada Manastirii

Turnul Croitorilor

Casa Cu Cerb

Turnul Cizmarilor

Biserica din Deal

ISTORIE

Majoritatea celor 164 de case de locuit din Cetate având cel puțin 300 de ani vechime sunt considerate monumente istorice. Descoperirile arheologice arată că vechile locuințe ale coloniștilor germani din sec. XIII erau din lemn, de formă dreptunghiulară, cu o fațadă îngustă la stradă, având pivniță și parter, acoperiș de șindrilă sau stuf și o suprafață locuibilă de aproximativ 35mp.

Actualele locuințe din cărămidă și piatră au fost ridicate treptat mai ales după marele incendiu din 1676. O mică parte din aceste case păstrează elemente de arhitectură gotică rurală. Una dintre cele mai vechi clădiri din cetate este actuala ”Casă Vlad Dracul”, fostă clădire a corpului de gardă a Cetății, fostă ”Casa Paulinius”. Clădirea conține un element arhitectural definitoriu, din păcate nepus în valoare, o boltă semicilindrică din piatră de râu specifică secolelor XIV – XV. Transformarea acestei clădiri în restaurant a fost o greșeală, distrugându-se multe detali de construcții specifice goticului rural percum și o parte din freasca de la primul etaj.

În imediata apropiere se află ”Casa venețiană”, datând din sec. XVI, locuită o vreme de familia Mann, meșteri aurari din care s-a ridicat celebrul primar Stephanus Mann. Clădirea este celebră datorită ancadramentelor de piatră profilată ale ferstrelor care imită goticul venețian.
Renașterea târzie transilvaneană este reprezentată la Sighișoara printr-o calădire deosebit de aspectuasă ”Casa cu Cerb”. Această casă a aparținut unor familii înobilate în secolele XVII – XVIII și prezintă în interior tavane casetate și săli în întregime pictate iar în exterior ancadramente de piatră ornamentate cu denticului. 

O construcție deosebit de originală, cea mai mare de acest fel din Transilvania, este ”Scara Școlarilor” sau ”Scara Acoperită”. Ea înlesnește accesul la Liceu și la Biserica din Deal mai ales pe vreme de iarnă. A fost construită între 1660 – 1662, a avut inișial 300 de trepte, în 1842 a fost modificată și a rămas cu 178 de trepte. În forma actuală este o construcție cu fundație de piatră, pereți de lemn și acoperiș de șindrilă.

Piata Cetății.
Actuala structură stradală a Cetății cu două străzi principale care se întâlnesc într-o piață centrală este specifică Renașterii și este o realizare târzie, probabil după marele incendiu de la 1676. În trecut Piața Cetății era locul de judecare a proceselor și piață comericală. În piață era ”Stâlpul infamiei”, o coloană de piatră cu inele de fier și o tribună pe care se țineau judecățile. Majoritatea execuțiilor se săvârsiau pe Dealul Crucii, în afara orașului.

În Cetate era sediul și atelierele celor 4 mari bresle ale orașului: Aurari, Croitori, Tâmplari și Lăcătușii. Pe stada Turnului se aflau magazinele lui Schenker, Philippi, Hendrich, Pilgram, Melzer și Cap de Bo. În Cetate existau cele 8 fântâni extrem de adânci (35-40m) și gropile de cereale (Kornkaule). În subsolurile Pieții Cetății se aflau cele peste 100 de gropi ale orasului, fiecare cu o capacitate de 100 de găleți de grâu. O singură persoană cunoștea locul exact al gropilor, asa numitul ”meșter al gropilor de cereale”, legat prin jurământ să pastreze secretul.

Monumente din orașul de jos.

Casa Schuller von Rosental. Piața Hermann oberth nr. 37. Este casa în care a locuit primarul Schuller von Rosental, aventurier, personaj controversat, acuzat de falsificare de monede și de diverse abuzuri, a fost decapitat în 1703 în curtea Mănăstirii Dominicane. Deasupra intrării se află frumosul blazon cu deviza ”Per spinas ad rosas”.

Casa Orendt. Cea mai încărcată de istorie dintre clădirile Orașului de Jos, demolată în 1874, s-a aflat pe locul actualei săli de concert ”M. Eminescu”. Acolo au locuit primarii și consilierii celebri, au avut cartierul general principii M. Apafi și Kuciuk Pasa între 1660 – 1662. La 31 iulie 1852 la exact 3 ani după bătălia de la Albești, tânărul împărat Franz Joseph, vizitând Transilvania, a dat o masă festivă în casa Orendt. La numai cateva minute după terminarea festinului și după plecarea împăratului se spune ca s-a prăbușit plafonul salii de ceremonii peste participanții care mai rămăseseră.

Strada Manastirii

Turnul Croitorilor

Casa Cu Cerb

Turnul Cizmarilor

Biserica din Deal